Viata spirituala

 

Conditiile de exterminare existente si izolarea totala de lumea dinafara închisorii au creat un cadru propice sufletului pentru regasirea lui Dumnezeu sau, în cazul unora, pentru pasirea înspre treptele sfinteniei. 
 

Spune si parintele Sofian Boghiu: „în închisori, eram asa de bine paziti si asa de constrânsi încât nu ne puteam gândi decât în sus, pe verticala, la Dumnezeu … Si de obicei omul se roaga cu putere în necazuri. Iar în închisori erau cu adevarat niste mari necazuri ”.
 

Iar Ioan Ianolide scria: „Pe drumul acesta, cine nu a avut mari rezerve sufletesti, a fost învins – dar au fost si unii care s-au îmbogatit sufleteste tocmai datorita luptei cu raul ”. Astfel, referitor la starea sufleteasca a celor închisi putem desprinde urmatoarele aspecte: 
 

- Formarea morala si spirituala a celor închisi, care le-a servit ca si temelie pentru rezistenta sufleteasca în lupta cu regimul care încerca sa-l scoata pe Dumnezeu din inima omului.

- Îmbogatirea sufleteasca ca urmare a „luptei cu raul”, aflata în strânsa legatura cu (re-) descoperirea lui Dumnezeu în închisoare.
 

Asadar, în primul caz, ne putem referi în primul rând la preocuparile si formarea duhovniceasca si morala a celor încarcerati chiar din perioada antonesciana („misticii”: Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Marin Naidim, Nicu Mazare, Virgil Maxim dar si mai vârstnicii Traian Trifan si Traian Marian), care s-au dedicat lucrarii rugaciunii inimii, pe calea trairilor filocalice. 
 

Apoi, trebuie amintit de preotimea si de membrii cinului monahal întemnitati (începând cu 1948), care au mentinut si ei preocuparile religioase si grija pentru sufletele celor închisi. Nu în ultimul rând, marii duhovnici si traitori din miscarea „Rugul Aprins”, întemnitati din 1958: ieroschimonahul Daniil, arhim. Sofian Boghiu, ierom. Adrian Fageteanu, pr. Dumitru Staniloae s.a.
 

Amploarea manifestarilor religioase si a vietii spirituale din închisoare nu poate fi explicata numai prin prezenta în temnita a unor personalitati duhovnicesti ca cei amintiti mai sus. Preoti simpli au depus numeroase sacrificii pentru mângâierea sufleteasca si întarirea celor din jur, prin slujirea Sfintei Liturghii si a Sfintelor Taine (spovedania, Împartasania).
 

În celule, în functie de structura sufleteasca a colegilor de celula, se practica rugaciunea individuala (uneori lucrarea rugaciunii neîncetate) sau rugaciunea în comun; chiar si rugaciunea rostita pentru vrajmasi; se memorau rugaciuni, acatiste, fragmente din Sfânta Scriptura. Orice cunostinta era pusa la îndemâna tuturor pentru zidire sufleteasca. 

Sarbatorile capatau o dimensiune cu totul aparte, prin trairea profunda a semnificatiei lor crestine, care se identifica cu jertfa si suferinta celor închisi. 
 

Putem distinge chiar si unele semne – exterioare – ale acestor trairi spirituale deosebite din închisoare: pedepsele la izolare pentru rostirea unor rugaciuni, individual sau în comun, pentru transmiterea prin morse sau scrijelirea pe sapun a Fericirilor, momente de profund ajutor crestin si jertfa pentru aproapele (Mircea Vulcanescu, ieroschim. Daniil si multi altii).  
 

O expresie a acestei vieti sufletesti orientate catre Dumnezeu sunt si minunile petrecute frecvent cu cei închisi: supravietuirea în conditii fizice imposibile (datorita milostivirii divine si cu ajutorul rugaciunii neîncetate), vindecari minunate, supranaturale (în cazul unor accidente de munca sau chiar boli foarte grave), pazirea de moarte naprasnica, vise premonitorii, aratari ale Maicii Domnului si ale Mântuitorului.  
 

Frumusetea vietii de rugaciune si a acestei atmosfere duhovnicesti i-a facut pe marii duhovnici si marturisitori care au patimit între zidurile închisorii sa rosteasca, dupa eliberare, „Mi-e dor de Aiud!”, marturisindu-ne, astfel, starile sufletesti inegalabile traite în aceasta închisoare.