„La Aiud, loc de întemniţare şi exterminare, comuniştii au îngropat o bună parte din elite rezistenţei româneşti împotriva comunismului.
Cimitirul poartă numele „Râpa Robilor” sau „Dealul robilor”. Îngropările se făceau numai noaptea pe întuneric, fără nici o lumină şi nici unuia nu i se punea o cruce la cap.
La Aiud, cu bani puţini, cu simţământul datoriei faţă de martiri şi cu nădejdea că va putea fi terminat cu ajutorul oamenilor (s.n.), a început în 1992 acest monument înalt de 18 m, lat de 6 m şi lung de 27 m.
Aici, unde morţii sunt neidentificaţi, de multe ori în gropi comune, numai crucile acestui monument le vor veghea somnul.” (din pliantul „Calvarul Aiudului”, alcătuit de Anghel Marcu şi Nicolae Goga).
Iniţiat de inginerul Gheorghe Brahonschi, monumentul a fost proiectat de arhitectul Anghel Marcu (1921-1998, fost deţinut politic), avându-i colaboratori pe arhitecţii Nicolae Goga (1914-1995, fost deţinut politic) şi Liliana Chiaburu.
Lucrările au început la data de 28 octombrie 1992 şi s-au terminat la 14 septembrie 1999, iar în anul 2000 IPS Bartolomeu (trecut şi el prin temniţa Aiudului) a sfinţit Sfânta Masă din interiorul monumentului.
Hrisovul de la sfinţirea Sfintei Mese aminteşte următoarele:
„Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu împreună lucrarea Duhului Sfânt, s-a ridicat acest monument, în Cimitirul ortodox al municipiului Aiud, pentru cinstirea memoriei deţinuţilor politici morţi în Penitenciarul Aiud, în timpul regimului comunist.
Iniţiativa construirii acestui monument aparţine ing. Brahonschi Gheorghe şi arh. Marcu Anghel ajutaţi de ing. Goga şi ing. Haram, cu cheltuiala Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.
Apreciind că toate aceste lucrări sunt bine plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor, cu părintească dragoste luându-le în seamă, Noi, Bartolomeu – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului -, am sfinţit acest monument azi, 14 septembrie 2000, Praznicul Înălţării Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, în vremea Prea Fericirii Sale Teoctist – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române -, a Înalt Prea Sfinţiei Sale Dr. Antonie Plămădeală – Mitropolitul Ardealului -, a Înalt Prea Sfinţiei Sale Andrei – Arhiepiscop al Alba Iuliei – şi a Prea Cucerniciei Sale Preot Ioan Tocănel – Protopop al Aiudului.”
În anul 2001, revine în Aiud, la “Râpa Robilor”, pentru prima dată de la eliberarea din 1964, părintele Iustin Pârvu, stareţul mănăstirii Petru Vodă. Cuvintele sale: “Mi-e şi frică să calc cu picioarele pe acest pământ, pentru că este plin de Sfinte Moaşte.”
In septembrie 2004, Inaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, pe atunci arhiepiscopul Alba Iuliei, dă binecuvântarea părintelui Iustin de a înfiinţa un schit cu hramul “Înălţarea Sfintei Cruci”, în care să fie pomeniţi toţi martirii neamului românesc.
|