Virgil Totoescu a fost arestat în 1948, când soţia era însărcinată în trei luni cu singura lor fiică, pe care o va cunoaşte peste 14 ani, la eliberare. Cea mai mare parte a detenţiei a efectuat-o în Aiud, cunoscând, însă, şi coloniile de muncă de la Baia Sprie şi Periprava. După eliberare a revenit în oraşul natal, unde locuieşte şi în prezent.
"Aiudul a rămas o pagină excepţională în viaţa noastră, în viaţa celor de acolo şi cu un ecou deosebit în afară, şi pentru ceilalţi, pentru că preocupările noastre spirituale n-au putut fi înfrânte. Am suferit de foame, de frig, dar legătura cu Dumnezeu n-am rupt-o. M-a ajutat pe mine, şi pot spune şi pe ceilalţi, ne-a ajutat Dumnezeu să transformăm celula în chilie. Daţi-vă seama, ştiam evanghelii în întregime, Evanghelia lui Ioan în întregime, Predica de pe munte a Mântuitorului - capitolele 4,5,6 din Evanghelia lui Matei, părţi din Epistolele Sfântului Apostol Pavel, Epistolele Soborniceşti ale Sfântului Apostol Petru, a Sfântului Evanghelist Ioan. Nu mai vorbesc de poezii şi de lucrurile ăstea memorate. Plus acatistele, paraclisele se ştiau tot pe dinafară. Întrucât un material de întreţinere, de luminare şi de cultivare a noastră a existat transmis prin memorie. Deci îţi aranjai viaţa de celulă în raport de structura ta sufletească. Alţii care aveau şi alte preocupări, de exemplu ştiinţifice, sau literare, sau de altă natură puteau să le cultive, pentru că se găsea elementul uman care să le poată transmite, erau cadre universitare, oameni deosebit de bine pregătiţi de la care puteai să însuşeşti anumite discipline." (
Aiudule, Aiudule, Cluj-Napoca, Renasterea, 2011, p. 66)
"O lume care este bazată pe dragostea creştină, pe dragostea de neam, care-şi rezolvă toate lucrurile dezinteresat, nu prin dorinţa de profit, singurul profit este cel moral şi spiritual, pe care-l ai în toată acţiunea asta. Lumea dacă vrea să moară urât să meargă mai departe pe drumul care merge. Dacă vrea să moară frumos, să urmeze idealul creştin. Care-a fost idealul…? Aducerea în respiraţia statului acestuia şi a tuturor românilor duh creştin şi românesc. Ăsta este idealul. Însuşindu-ne cu toţii aceste gânduri şi aceste sentimente nu o să facem, când avem un litigiu între noi, nu-l vom rezolva decât în lumina adevărului şi-n lumina dreptăţii. Voi şti să cedez? Vei şti să cedezi? Când e cazul? Adică, de ce dragostea de Dumnezeu şi de adevăr? Şi dreptatea, sigur că da, toate acestea care se includ în trăire." (
Aiudule, Aiudule, p. 69)
"...eu îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru perioada de închisoare. De exemplu, când eram la mină, mă retrăgeam pe galerie, stingeam lampa, rămâneam cu mine într-o beznă, întunericul întunericului, nu poate exista un întuneric mai mare decât ăsta în care eram acolo. În atmosfera aceea puteai să meditezi, te puteai ruga, te puteai analiza, îţi puteai diseca sufletul, şi toată viaţa, cu părţile pozitive şi negative, fiindcă nimeni nu este fără de păcat între noi. Să avem întotdeauna aceasta înaintea ochilor smerenia." (
Aiudule, Aiudule, p.71-72)
"- Cum vedeţi viitorul?
- Îmi dau seama că generaţia mea se va stinge, dar am să vă spun un lucru pe care mi l-a spus un ţăran după ce m-am eliberat. El a fost prizonier în primul război mondial, la ruşi. Îmi spune el următorul lucru: - Domnule Totoescu, Hristos nu poate lăsa atâta sânge nevinovat să curgă în zadar, ideea că jertfa rodeşte.
Aşa cum în timpul Tainei Pocăinţei picătură de lacrimă nu se pierde înaintea lui Dumnezeu, aşa nu lasă Dumnezeu să piară suferinţa care a fost închinată unei cauze sfinte şi curate, ea va rodi în timp. (Aiudule, Aiudule, p.75-76) (…)
Să nu dezarmăm! În poeziile lui Radu Gyr, spun cruciaţii când se întorc din cruciadă, Gottfried către celălalt: „Noi am pus spade în mâini ce nu sunt încă”, adică perenitatea idealului. Nu spada reală, materială, ci a gândului, a inimii. Dacă reuşeşti să te apropii de Dumnezeu cu gând curat, el nu te părăseşte niciodată.
Voi, generaţia tânără, aveţi datoria de a spune adevărul despre ceea ce a fost, adevăr care trebuieşte spus. Noi avem o tendinţă, aceea de a ne lua modele. Să ştiţi, chiar şi cele care prezintă perfecţiuni, perfecţiunea nu o atingem niciodată, au şi ele anumite umbre. Singurul care este fără umbră este acela care a îndrăznit să spună adversarilor săi: Cine Mă poate dovedi că am păcat? Acela este Hristos. Deci să ne raportăm la El, nu la persoane intermediare. Ei ne pot fi lumini pe o anumită perioadă de dezvoltare, dar nu ca să fie ei modele. Modelul este Hristos, fiindcă în El nu există umbră, în clipa în care mă raportez la Dânsul, mă raportez la Duhul pe care l-a adus, la învăţătura pe care a dat-o." (Aiudule, Aiudule, p.76)
"- Ce reprezintă acum Aiudul pentru dumneavoastră?
- Un focar de lumină. E o iniţiativă grozavă pe care o au ai noştri şi arhiepiscopul [I.P.S. Andrei Andreicuţ, n.n.] de a face centru de studii martirologice. (Aiudule, Aiudule, p.82-83)".